Câmpani este o comună de mărime mijlocie, situată în sud – sud – estul
judeţului Bihor.
Varietatea formelor de relief, dispoziţia compactă şi liniară a satelor care o
compun, omogenitatea populaţiei, activitatea continuă a oamenilor încă din
vremuri îndepărtate, reprezintă tot atâtea elemente esenţiale pentru a încadra
această comună în judetul şi in ţara cărora le aparţine.
Primele urme ale prezenţei umane în judeţul Bihor datează din epoca
paleolitică: 50000 – 35000, înainte de Hristos.
Descoperirile arheologice mărturisesc rolul important pe care dacii, locuitori
ai acestor pământuri l-au jucat în istoria Daciei libere în timpul regilor
Burebista şi Decebal.
Rămaşi în afara graniţelor Daciei Romane, şi, prin urmare, a Imperiului Roman,
locuitorii acestei regiuni au contribuit la viaţa economică şi culturală
romană, la simbioza daco-romană, care a dus , spre sfârşitul secolului al
VIII-lea la formarea poporului român şi a limbii române. Între secolele al
VII-lea şi al IX-lea cultura românească a succedat fără întrerupere, culturii
materiale şi spirituale daco-romane.
După invazia tătară din 1241, în documentele epocii e mentionat districtul
Beiuş, de care ţinea şi regiunea comunei Câmpani de astăzi. Ìncepând cu secolul
al VIII-lea şi până în secolul al XIV-lea, la Băiţa, la Vaşcău şi în satul
Sighiştel (facând parte din comuna Câmpani) se exploatau cuprul şi fierul, şi
se consideră că celelalte sate ale comunei actuale existau, de asemenea.
De altfel, aceste sate: Câmpani, Fânaţe, Hârseşti, apar în documente de la
sfârşitul sec. al XVI-lea, şi de la începutul sec. al XVII-lea, cu un număr mai
restrâns de locuitori şi cu suprafeţe locuite mai puţin întinse ca azi. Oamenii
acestor pământuri sunt menţionaţi în mai multe documente istorice importante
datând din evul mediu, respectiv, din perioada modernă şi contemporană.
Un anume Mihai Fânăţan (din Fânaţe) e menţionat în documentele privind răscoala
populară a lui Horea, dintre anii 1703 – 1711, împotriva Austriei imperiale a
Habsburgilor.
Alţi săteni au participat la revoluţia de la 1848, apoi la reunificarea şi la
constituirea României Mari, în 1918.
Ei şi-au dat tributul de sânge în cele două războaie mondiale, Sighiştelul
fiind ars de două ori în timpul acestor războaie.
Familii din comuna Câmpani au fost deportate in anii '50, de către
comunişti.
Cu toţii au încercat să-şi facă datoria.
Din punct de vedere geografic, comuna Câmpani e situată la altitudinea de
400 de metri, pe Valea Băiţei, un afluent al râului Crişul Negru. Este
mărginită la est de către Depresiunea Nucet, la nord de către Dealurile
Sighiştelului, la vest de Platoul Vaşcăului şi la sud de Dealurile
Sârbeştilor.
Suprafaţa comunei este de 34 Km², 30% fiind reprezentate de câmpie, 50% de
către dealuri, 20% de zona muntoasă, suprafaţa forestieră reprezentând 15% din
total.
Distanta maximă între extremităţile comunei este de 8 Km în linie
dreaptă.
La orizont, vârfurile Vârtop şi Premna, domină de la înălţimea lor comuna.
Aceasta e parcursă de râurile Băiţa şi Sighiştel.
Climatul este temperat – continental. Cu o temperatură medie anuală de 10,2°C,
iar media precipitaţiilor este de 750 mm/ m²/ an. Bogăţiile naturale sunt
pădurile, pietrişul de râu pentru construcţii, păşunile (care dau numele
satului Fânaţe).
Cadrul natural, deosebit de variat, oferă itinerarii şi obiective
turistice.
Valea Sighiştelului are pereţi stâncoşi asemănători canioanelor şi peşteri,
dintre care una, este cea mai mare din această regiune carstică, continând
stalactite şi alte formaţiuni naturale de un mare rafinament.
La Fânate se află de asemenea peşteri. În plus, se găseşte un monument
arhitectural, vechea biserică ortodoxă din lemn, ridicată în 1796, biserică ai
cărei pereţi interiori păstrează încă frescele originale de valoare, executate
de un maestru anonim.
Mai recent, pe muntele Vârtop, ale cărui pământuri aparţin partial comunei
Câmpani, s-a construit un sat de vacanţă, unde se pot practica sporturile de
iarnă.
Locuitorii comunei Câmpani s-au ocupat dintotdeauna de creşterea animalelor,
de cultivarea cerealelor şi a legumelor. Unii săteni făceau munci agricole
sezoniere în zona Banatului ori munci forestiere, reuşind astfel să asigure
cele necesare familiei.
Alţi săteni practicau micul comerţ ambulant, printre altele cu produse de
artizanat: veşminte realizate în casă, cu pânză ţesută în război, peretare,
cuverturi pentru paturi. Acestea din urmă, erau realizate cu ajutorul unei piue
care făcea parte dintr-o moară cu funcţie dublă, aflată acum la muzeul de la
Dumbrava Sibiului.
În a doua jumătate a secolului al XX-lea, ocupaţiile cetăţenilor comunei s-au
schimbat. Aceştia au devenit mineri, muncitori calificaţi în industria grea sau
în cea uşoară (cazul femeilor, mai ales), ei sunt prezenti deasemenea în
sectorul serviciilor. Ei continuă totuşi activităţile lor agricole. Suprafaţa
agricolă este de 2379 hectare, dintre care 825 ha, teren arabil, iar restul e
ocupat de păşuni şi de păduri.
Numărul locuitorilor comunei a variat de la 1900, în modul următor:
1900………..1500 locuitori
1930……..…2642
1956………..3223
1973………..3115
1991………..3112 locuitori de naţionalitate română
2002………..2662 locuitori În comună există 824 case.
Autor: Profesor Ioan Moza
Pour la traduction française, cliquez sur "Lire la suite".
